Koma Havin Şile

Koma Havin Şile Halay
Comments (0)
sile proka vida

vida sile proka i band
Comments (0)
WASIU AYINDE-KABO SILE O

WASIU AYINDE-KABO SILE O
Comments (0)
LUMINITA SOARE SILE DE LA NOUA- UMOR

Sile de la "nouă" schita umoristica de Luminita Soare Sile Nică Neronius era medic neurolog. Deşi majoritatea spiritualilor săi prieteni îi spuneau măgulitor că-i tobă de carte, el se limita la reflecţii abstracte despre viaţă, la un pahar de vin de Odobeşti. În scena următoare, viaţa îl găsea la masă, însoţit de prieteni şi de viciile sale umane, la spitalul cu numărul 9 al oraşului X. În acestă scenă, Sile Nică Neronius purta o perucă neagră buclată, hlamidă albă (pe care nu apucase să şi-o dezbrace după trecerea în revistă a rolurilor pentru videotecă) şi sandale aurii. "Unde-mi sînt lăutarii?" Aceste cuvinte, trebuiau să stimuleze procesul de conştiinţizare al subalternilor lui Sile. El, cotoşmănit bine în fotoliul său de "şef", dădea ordine în dreapta şi-n stînga. SILE: Veniţi dragii mei mai aproape. Unde mi-e acordionistul? SORA ANA: Vine imediat, stăpîne. Are program de condicuţă pe Lipscani, dar l-am adus în locul lui pe Ilie. SILE: Bravo! Să-mi cînte acum, o manea despre fericire. Acordeonistul Ilie, un bărbat negricios cu chelie, se apropiase şovăitor. ILIE: Să trăiţi şefu' ! Ce să vă servesc? Sile se rotea spre el, arata două picioare epilate, îmbrăcate în ciorapi albi de damă, pe care nu se jenase, să şi le ascundă sub hlamida albă de imperator al tenebrelor medicale, mă rog, ale subconştientului uman. SILE: Iubitule, poţi să-mi cînţi acum: "Iubire, bibelou de porţelan"? ILIE: Aoleo, nu pot şefu! Şlagăre nu ştiu. Nu le ştiu decît pe-ale lui tizu Udilă. SILE: Nemernic şi făţarnic extracerbat şi subcuturnic violentalcerbat. Acest acordionist mă face nervos! ILIE: Acest pezeveghi în cearşaf mă face nervos, să moară mama. Dom' şef, eu nu ştiu decît lăutăreşti." Cu o expresie plictisită, Sile, fäcu un semn din mînă. SILE: Bine, cîntă ce vrei. Ilie începuse o horă "piteşteană". Sile, asculase puţin şi se răstise din nou. SILE: Bucătar? Bucătar!? Unde mi-e bucătarul? ASISTENTUL MARIUS: (Pocni din degete):Să vină imediat bucătarul! Bucătarul, apăru cu o tavă goală, tremurînd: BUCĂTARUL.Ce doriţi? ASISTENTUL CRISTI: Noi nu dorim nimic. Domnul doctor ar dori ceva. Ce doriţi, dom' doctor? SILE: O fleică de văcuţă, puţin în sînge, după care-mi curg balele lui Pawlow. BUCÂTARUL: Vine băiatul. Sile se ridase, vroia să danseze. Felcerii din camera de gardă îi veniră în ajutor, se prinseră cu el în horă. Acordeonistul zîmbi cu gura pînă la urechi şi cîntă la urechea lui Sile, un cîntec popular din folclorul maramureşean: "Aşa beau oamenii buni". Sile fäcu semne de nemulţumire şi comandă "Hora de la Adîncoasa". SILE: Dacă aveam o Dona Siminică ceva, mai mergea, dar aşa, nu mă prea împac eu cu udăturile astea ardeleneşti. Vreau folclor autentic. Vreau Dona Siminică sau Romica Puceanu! Ori "Inel, inel de aur", acel monumental domn al inelelor, ori nimic. Sau, sa vina Ismene Dentar. Ismene Dentar era numele artistic al Ancutei Telorimanu, o fata nici urita nici frumoasa, care voia cu orice prêt sa devina star, dar san u se lase nici ce tehnica dentara, ea fiind de meserie technician dentar la "noua". Inarmata cu sculele specifice meseriei dintisorilor, incepu sa-si pileasca mai intii dintii ca sa poata cinta, aceasta idée fiind luata din cartea de povesti a lui Ion Creanga, mai précis din "Capra cu trei iezi". Nici studioul nu-I lipseste azi, nici instrumentele usor de minuit pe computer, de la cabinet si de acasa, de la noua, unde de fapt se si simte ca acasa. Sile Aron, sau Dr Rony cum i se spunea in intimidate, s-a ocupat de caiera ei ca manager, infiltrind pe linga pacientii fani, si toata Valea Jiului cu toata populatia miniera, ortacii avind acces la computere in subteran, de unde puteau scie in pauza de masa la un lapte si un codru de pine un comentar devotat si plin de dragoste virtuala. Isma dentar sau Ismene cum ii spuneau apropiatii nu era in ziua aceea de gasit, fugise cu niste gay la Intercontinental baieti dupa care era moarta si care plateau si bine, inclusive TVA-ul, taxa de urgenta si taxa de uzura pentru sex fara prezervativ. Apăru al doilea acordeonist, Marinică. Sile rîndji cu gura pînă la urechi, arătînd nişte dinţi albi, falşi şi foarte lungi. SILE: Bine-ai venit măi Marinică! Cunoşti repertoriul! MARINICÂ: Cunosc, dom' şef. Păi se paote distracţie fără "Leliţă floare"? Sile dansa prins în horă, cu circa 15 felceri. Între timp se înfierbîntase şi începuse să-i pipăie pe felceri. Pe unul îl prinsese de fese, pe altul îl trăgea de curea iar altuia îi dădu pantalonii în jos. SILE: Hai, să nu-mi faci mofturi, că te concediez..hm Bărbaţi! Aduceţi bărbaţi mai mulţi aici! Aşa! Mă băiatule, ia încearcă tu şi mai jos!? Ah, este atît de minunat! Sile pipăi mai mulţi felceri, le căută prin veşminte cu o mînă de expert iar cu cealaltă caută bani. Monezile veritabile le punea într-o cutie, pe cele neveritabile, le arunca într-o găleată argintie. Sceana-l redă pe Sile în mai multe ipostaze, de la cea a normalului, pînă la cea a absurdului, cînd beţia treca hotarele tărîmului delirumului tremens. De la absurd la realitate, rămînea doar un pas. După beţia plină de ravagii, a doua zi, cuprinsă în scena a doua, Sile semna morocănos sentinţe la moarte, condamnări la închisoare şi concedieri. El era într-adevăr şeful!
Comments (0)
ACA SISIC "SILE" HITOVI

ACA SISIC SILE HITOVI
Comments (0)
Abbey Is Sile

This is a story written by an actual six year old girl (notice the spelling!) and adapted into a video by The Story Pirates - a non-profit company that promotes a love of creative writing. The Striking Viking Story Pirates (www.storypirates.org) adapt and perform stories written by kids as a way of celebrating the words and ideas of young people. This story was written by Six-Year-Old Sofia Morales Bello Barceló. Director: Jeff Tomsic. Music: Eli Bolin. For more info: http://www.storypirates.com/
Comments (0)
Mali Sile i Milic

TO JE TAJ GRABOVAC opasno
Comments (0)
sile iz torak

nai bolije violist od boban vos,(piromanci)sisic,elvis,mosa sicic
Comments (0)
Re: Sile Mihretu Yosef Kassa

A.A MESERET CHRESTOS BETECHRESTIAN MEZMUR
Comments (0)
DANJEL PETROVIC, ACA SISIC SILE I LELO NIKA "VERENICKO KOLO"

DANJEL, CIKA ACA I LELO SNIMNJENO U STUDIO "LELO" KAD DANJEL JE IMAO 16 GODINA!!
Comments (0)
Damjana Golavšek - Naravne sile

Slovenska popevka 2008
Comments (0)
aca cergar,natasa matic,mali sile itd

aca cergar,natasa matic,mali sile itd
Comments (0)
şile cankurtaran

life guards, cankurtaran, şile, deniz, dalga, plaj, beach, boğulma, tehlike, black sea, sahil, kumsal,
Comments (0)
KARADENİZ ŞİLE SAHİL PLAJ

ŞİLE DEN DENİZ VE PLAJ İZLENİMLERİ DOĞA HARİKASI BİR YERDİR GERÇEKTEN HERKEZİN GÖRMESİ DİLEĞİYLE...
Comments (0)
SILE DOREL.

HORA.PENTRU.MARCEL PAVEL.
Comments (0)
DANJEL PETROVIC, ACA SISIC "SILE" I LELO NIKA "DANJELOVA CARLAMA"

"DANJELOVA CARLAMA" "NARODNA KOLA ZA SVE DUSE" DANJEL JE IMAO 16 GODINA KAD JE SNIMAO OVAJ SNIMAK ZA NJEGOV ALBUM!
Comments (0)
Ado i Hajrija - nema sile -

Nema sile ni zakona da na rastave
Comments (0)
Siłę Masz

www.babayagaojo.band.pl
Comments (0)
Magdalena Kania - Twoje ręce (Skąd siłę jeszcze masz)

sł. i muz. Magdalena Kania Owoc Wielkiego Postu... Bogu niech będą dzięki za Jego poświęcenie... "Bo nie ma większej miłości niż ta, kiedy ktoś życie swoje oddaje za przyjaciół swoich!" Zobacz, posłuchaj i pomyśl, że to wszystko... DLA CIEBIE!
Comments (0)
Fia Rua - Hop Up The Road (Sile Show Tg4 TV Ireland)

Irish Singer Songwriter Fia Rua performs Hop Up The Road on The Sile Show Tg4 TV
Comments (0)
ivan vasic zoran francuz sile kalimero bukovik

kod goje u bukovik
Comments (0)
Iulian de la Ciocanesti - Sile Dorel

Iulian de la Ciocanesti - Sile Dorel
Comments (0)
Wwo - Nienawiść obróć w siłę (feat. Hemp Gru)

Kawałek pochodzący z albumu pt. "Witamy Was w rzeczywistości
Comments (0)
Demonstracija Ruske vojne sile u Biskajskom zaljevu

Demonstracija Ruske vojne sile u Biskajskom zaljevu sa 11 brodova i 2 strateška bombardera
Comments (0)
Mali Nesa Fenomen,Sloba i Vlada Sile

to je bilo na veselje svirao gorila i mali nesa doso i dao mu gorila da svira sa sileta mali fenomen
Comments (0)
Bookmarks
Ads
Recent Posts
Tag Cloud
-
situation, Pesci, AllHipHop, Magic, Emcee, Kweli, Arts, tmp, Loucos, Pitty, gostosas, carthy, Zach, album, 3notecomposition, masterpiece, shiva, ilayaraja, MANI, ilayaraja, kaada, TELUGU, balasubramanyam, Balu, maestro, jump, mountain, World, bike, fourwheels, fourcross, konci, terrorist, palestine, terrorism, iran, australia, jeff, Andy, Egypt, Risa, Yeah, Zacatecas, animation, floyd, Math, forum, Zander, Against, album,












